Achiziție de echipamente hardware și licențe software necesare susținerii sistemului ECRIS V și altor sisteme IT ale sistemului judiciar, precum și asigurării infrastructurii de securitate, inclusiv servicii accesorii (livrare, instalare etc.)
Cancelled
The competition has been cancelled.
- Deadline
- Nov 24, 2024Expired
- Award
- Personalul de specialitate 30% and 1 more
Brief
Obiectul achiziției îl reprezintă infrastructura hardware și software (licențele) care va susține și va asigura securitatea viitorului sistem de management al cauzelor ECRIS V aflat în prezent în curs de dezvoltare în cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemului electronic de management al cauzelor – ECRIS V”, finanțat în cadrul Programului Operațional „Capacitate Administrativă” 2014-2020 (POCA), precum și a altor sisteme IT actuale și viitoare ale sistemului judiciar (cum ar fi cele realizate conform angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență/ PNRR), inclusiv serviciile accesorii aferente (de ex., livrare și instalare a infrastructurii la nivelul beneficiarilor, punere în funcțiune, configurare și testare, instruire, suport tehnic, garanție). Valoarea alocată acestei achiziții, va fi suportată din fonduri proprii (bugetul de stat, inclusiv în cadrul contractului de finanțare al proiectului finanțat prin POCA) și din fonduri europene (PNRR). Achiziția implică asocierea formată dintre MINISTERUL JUSTIȚIEI în calitate de Autoritate contractantă asociat Desemnată și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în calitate de Autoritate contractantă Asociată, conform prevederilor art. 44 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Crearea infrastructurii hardware și software care va susține viitorul sistem ECRIS V presupune implementarea a până la 4 infrastructuri centralizate ale beneficiarilor sistemului ECRIS V, după cum urmează: 1. infrastructura instanțelor, a Ministerului Justiției/ MJ și a instituțiilor subordonate acestuia; 2. infrastructura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție/ PÎCCJ și a parchetelor subordonate acestuia; 3. infrastructura Direcției Naționale Anticorupție/ DNA și a unităților subordonate acesteia; 4. infrastructura Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism/ DIICOT și a unităților subordonate acesteia. Categoriile de echipamente hardware și licențe software ce se doresc a fi achiziționate pentru ECRIS V și pentru alte sisteme IT ale sistemului judiciar sunt descrise in „Anexa 2 la caietul de sarcini - Centralizatorul produselor hardware și software aferente sistemului ECRIS V și altor sisteme IT”. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 21 zile NOTĂ: Potrivit art. 161 din Legea nr.98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări se va publica în SEAP cel mai târziu în a 11 a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor candidaturilor/ofertelor (a se vedea termenele din anunțul de participare publicat în SEAP). Răspunsul consolidat la clarificările transmise de operatorii economici se va publica în S.E.A.P. la adresa www.e-licitatie.ro, fără a se dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (https://e-licitatie.ro/pub ).
Programvareprodukter og lisenser
Result
- Reason for cancellationBeslutning av en klage- eller en annen jurisisk organ
- 0Number of bids
Custom Assessment Criteria
Get answers to your bid/no-bid criteria
Set them up once and Cobrief answers them in every tender
Will you bid?
The agent sets up the bid and writes the first draft. Free for 14 days.
Award Criteria
Description
Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
Source
No source found in the documents. Check the weight against the tender documents.
Description
Expert cheie 1: Manager de proiect-Se punctează experiența expertului în implementarea proiectelor/ contractelor în cadrul cărora să fi desfășurat activități similare prin raportare la rolul/ poziția, atribuțiile și responsabilitățile pe care expertul le va avea în cadrul Acordului-cadru, astfel: - Implicarea expertului în 3 proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 0 puncte; - Implicarea expertului în 4-5 proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 3 puncte; - Implicarea expertului în 6-7 proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 6 puncte; - Implicarea expertului în 8 sau mai multe proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 10 puncte. Expert cheie 2: Coordonator echipa experți instalare și configurare componente hardware, software și de securitate Se punctează experiența expertului în implementarea proiectelor/ contractelor în cadrul cărora să fi desfășurat activități similare prin raportare la rolul/ poziția, atribuțiile și responsabilitățile pe care expertul le va avea în cadrul Acordului-cadru, astfel: - Implicarea expertului în 2 proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 0 puncte; - Implicarea expertului în 3-4 proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 3 puncte; - Implicarea expertului în 5-6 proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 6 puncte; - Implicarea expertului în 7 sau mai multe proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 10 puncte. Expert cheie 3: Coordonator echipa experți instruire Se punctează experiența expertului în implementarea proiectelor/ contractelor în cadrul cărora să fi desfășurat activități similare prin raportare la rolul/ poziția, atribuțiile și responsabilitățile pe care expertul le va avea în cadrul Acordului-cadru, astfel: - Implicarea expertului în 2 proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 0 puncte; - Implicarea expertului în 3-4 proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 3 puncte; - Implicarea expertului în 5-6 proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 6 puncte; - Implicarea expertului în 7 sau mai multe proiecte/ contracte, conform descrierii criteriului – 10 puncte.
Source
No source found in the documents. Check the weight against the tender documents.
Description
Punctajul (GP = max. 10 pct.) se acordă conform următorului algoritm de calcul: a) în situația în care ofertantul asigură suplimentar față de garanția minimă solicitată, o perioadă de garanție pentru produsele ofertate de 1 an, se acordă 5 puncte; b) în situația în care ofertantul asigură suplimentar față de garanția minimă solicitată, o perioadă de garanție pentru produsele ofertate de 2 ani, se acordă 7 puncte. c) în situația în care ofertantul asigură suplimentar față de garanția minimă solicitată, o perioadă de garanție pentru produsele ofertate de 3 ani sau mai mult, se acordă 10 puncte. Perioada de garanție minim acceptată pentru produsele ofertate este de 5 ani. În acest sens, ofertele care prevăd o garanție de 5 ani nu se punctează. Ofertele care prevăd o garanție mai mică de 5 ani vor fi respinse ca neconforme. Termenele de garanție ofertate vor fi exprimate în ani întregi.
Source
No source found in the documents. Check the weight against the tender documents.
Previous winners
Who are you up against?
The suppliers who have won similar contracts at Ministerul Justitiei
From the notice
Obiectul achiziției îl reprezintă infrastructura hardware și software (licențele) care va susține și va asigura securitatea viitorului sistem de management al cauzelor ECRIS V aflat în prezent în curs de dezvoltare în cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemului electronic de management al cauzelor – ECRIS V”, finanțat în cadrul Programului Operațional „Capacitate Administrativă” 2014-2020 (POCA), precum și a altor sisteme IT actuale și viitoare ale sistemului judiciar (cum ar fi cele realizate conform angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență/ PNRR), inclusiv serviciile accesorii aferente (de ex., livrare și instalare a infrastructurii la nivelul beneficiarilor, punere în funcțiune, configurare și testare, instruire, suport tehnic, garanție). Valoarea alocată acestei achiziții, va fi suportată din fonduri proprii (bugetul de stat, inclusiv în cadrul contractului de finanțare al proiectului finanțat prin POCA) și din fonduri europene (PNRR). Achiziția implică asocierea formată dintre MINISTERUL JUSTIȚIEI în calitate de Autoritate contractantă asociat Desemnată și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în calitate de Autoritate contractantă Asociată, conform prevederilor art. 44 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Crearea infrastructurii hardware și software care va susține viitorul sistem ECRIS V presupune implementarea a până la 4 infrastructuri centralizate ale beneficiarilor sistemului ECRIS V, după cum urmează: 1. infrastructura instanțelor, a Ministerului Justiției/ MJ și a instituțiilor subordonate acestuia; 2. infrastructura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție/ PÎCCJ și a parchetelor subordonate acestuia; 3. infrastructura Direcției Naționale Anticorupție/ DNA și a unităților subordonate acesteia; 4. infrastructura Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism/ DIICOT și a unităților subordonate acesteia. Categoriile de echipamente hardware și licențe software ce se doresc a fi achiziționate pentru ECRIS V și pentru alte sisteme IT ale sistemului judiciar sunt descrise in „Anexa 2 la caietul de sarcini - Centralizatorul produselor hardware și software aferente sistemului ECRIS V și altor sisteme IT”. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 21 zile NOTĂ: Potrivit art. 161 din Legea nr.98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări se va publica în SEAP cel mai târziu în a 11 a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor candidaturilor/ofertelor (a se vedea termenele din anunțul de participare publicat în SEAP). Răspunsul consolidat la clarificările transmise de operatorii economici se va publica în S.E.A.P. la adresa www.e-licitatie.ro, fără a se dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (https://e-licitatie.ro/pub ).
Contact
Adrian BUCURESCUachizitiipublice@just.ro- Result · Framework agreementType
- BucureştiLocation
- 48820000Main codeServers
- 30200000Computer equipment and supplies48218000License management software package48600000Database and operating software package