Actualizare în format GIS a Planului Urbanistic General pentru municipiul Ploiești
Cancelled
The competition has been cancelled.
Arkitekttjenester
Municipiul Ploiești este beneficiarul Contractului de finanțare nr. 131448/21.11.2022 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 - Fondul Local, Investiția I.4 - Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană. Actualizarea Planului urbanistic general al municipiului Ploiești reprezintă revizuirea reglementărilor urbanistice, a indicatorilor urbanistici propuși și a prevederilor planului inițial aprobat prin HCL nr. 209/1999 (cu prelungirea valabilității prin HCL nr. 382/2009), prin aducerea acestora în acord cu legislația în vigoare, tendințele și cerințele actuale de dezvoltare durabilă. În baza Contractului, Prestatorul va presta pentru Achizitor servicii de proiectare de urbanism pentru actualizarea Planului urbanistic general al municipiului Ploiești, precum și servicii informatice pentru transpunerea în format GIS a Planului urbanistic general al municipiului Ploiești, aceasta contribuind la dezvoltarea componentei de e-guvernare pentru domeniul urbanismului. Autoritatea contractanta va raspunde la solicitarile de clarificari în a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 20 zile.
Result
- Reason for cancellation
- Ingen tilbud, forespørsler å delta eller prosjekter er mottatt
- Number of bids
- 0
- Contract value
- Not stated
About the bid
- Contact name
- Carmen Patricia Radu
- Contact phone
- +40 244516699
- Contact email
- achizitii.publice@ploiesti.ro
- Address
- Strada: Pta Eroilor, nr. 1A, 100316 Ploiesti
Municipiul Ploiești este beneficiarul Contractului de finanțare nr. 131448/21.11.2022 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 - Fondul Local, Investiția I.4 - Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană. Actualizarea Planului urbanistic general al municipiului Ploiești reprezintă revizuirea reglementărilor urbanistice, a indicatorilor urbanistici propuși și a prevederilor planului inițial aprobat prin HCL nr. 209/1999 (cu prelungirea valabilității prin HCL nr. 382/2009), prin aducerea acestora în acord cu legislația în vigoare, tendințele și cerințele actuale de dezvoltare durabilă. În baza Contractului, Prestatorul va presta pentru Achizitor servicii de proiectare de urbanism pentru actualizarea Planului urbanistic general al municipiului Ploiești, precum și servicii informatice pentru transpunerea în format GIS a Planului urbanistic general al municipiului Ploiești, aceasta contribuind la dezvoltarea componentei de e-guvernare pentru domeniul urbanismului. Autoritatea contractanta va raspunde la solicitarile de clarificari în a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 20 zile.
Custom Assessment Criteria
Start a free trial to ask your own questions about the tender and get AI-generated answers.
Award Criteria
Description
Experienţa similară a experţilor cheie se defineşte ca numărul de proiecte/contracte similare la a căror elaborare au participat următorii experţi cheie: 1. Manager proiect; 2. Şef proiect complex Expert urbanism; 3. Expert Echipare edilitară; 4. Expert Sociologie urbană şi demografie; 5. Expert Calitatea mediului; 6. Expert Economie urbană; 7. Expert Studii de istorie urbană; 8. Expert Amenajare peisagistică; 9. Expert Căi de comunicaţii şi transporturi; 10. Expert Studii de teren; 11. Specialist GIS. Un expert propus poate ocupa una sau mai multe poziţii prevăzute în cadrul Contractului, cu condiţia să prezinte certificările profesionale solicitate. Prin proiecte/contracte similare se înţelege: - pentru experţii de urbanism atestaţi RUR: participarea la elaborarea sau la actualizarea unor documentaţii de urbanism din următoarele categorii, care au fost recepţionate de Beneficiar: • Planuri urbanistice generale de municipii și/sau orașe (pentru localități cu o populație de peste 30.000 de locuitori), împreună cu Regulamentele locale de urbanism aferente acestora; • Planurile urbanistice zonale realizate în municipii sau în oraşe, împreună cu Regulamentele locale de urbanism aferente acestora; - pentru experţii GIS: proiecte prin care au fost implementate sisteme informatice GIS. Descrierea completa si modalitatea de calcul a punctajului factorului de evaluare, se regasesc in documentul (fisierul) cu denumirea ”FACTORI DE EVALUARE” din cadrul documentatiei de atribuire
Evaluation Method
P2(n), reprezentând punctajul individual obţinut la acest factor de evaluare de către un ofertant care a depus oferta “n”, se va calcula insumarea punctajelor acordate pentru experţii cheie, astfel:
P2 (n)= PE1 + PE2 + PE3 + PE4 + PE5 + PE6 + PE7 + PE8 + PE9 + PE10 + PE11
Modul de calcul pentru evaluarea experienţei managerului de proiect este următorul:- pentru participarea la 1 - 3 proiecte se acordă 5 puncte,
- pentru participarea la 4 - 5 proiecte se acordă 8 puncte,
- pentru participarea la 6 sau mai multe proiecte se acordă 10 puncte.
Modul de calcul pentru evaluarea experienţei experţiilor cheie nr. 2 - 11 punctaţi este următorul: - pentru participarea la 1 - 3 proiecte se acordă 1 punct,
- pentru participarea la 4 - 5 proiecte se acordă 2 puncte,
- pentru participarea la 6 sau mai multe proiecte se acordă 3 puncte.
Description
Punctajul individual obţinut la acest factor de evaluare de către un Ofertant se va calcula prin adunarea punctajelor acordate pentru urmatorii subfactori de evaluare: 3.1.1 Abordarea propusă pentru implementarea Contractului . 3.1.2 Resursele umane şi materiale corespunzătoare urmatoarelor activităţi (in numar de 16) descrise în capitolul 5 din Caietul de sarcini, inclusiv etapei VI, care stabilesc responsabilități și obligații în sarcina Ofertantului. 3.1.3. Atribuţiile membrilor echipei în implementarea activităţilor Contractului şi contribuţia fiecărui membru al grupului de operatori economici, precum şi distribuirea şi interacţiunea sarcinilor şi responsabilităţilor dintre ei. Descrierea completa si modalitatea de calcul a punctajului factorului de evaluare, se regasesc in documentul (fisierul) cu denumirea ”FACTORI DE EVALUARE” din cadrul documentatiei de atribuire
Description
Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
Evaluation Method
Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional.
Qualification requirements
Found no qualification requirements in the contract notice.
Previous Contract Winners
Start a free trial to see who has won similar tenders for this buyer.
See the full notice
- Contracting authority
- MUNICIPIUL PLOIESTI
- Title
- Actualizare în format GIS a Planului Urbanistic General pentru municipiul Ploiești
- Type
- Main code
- Supplemental codes
- Location
- Prahova
- Duration
- 20 months