Servicii de supervizare Lucrări pentru obiectivul de investiții: „Modernizare și reabilitare Colegiul Național Ferdinand I Bacău” - Cod SMIS 356164
Rådgivende ingeniørtjenester for bygg og anlegg
MUNICIPIUL BACAU achiziționează servicii de supervizare a lucrărilor pentru proiectul „Modernizare și reabilitare Colegiul Național Ferdinand I Bacău” în Bacău, pe o durată de 116 luni, cu o valoare totală maximă estimată de 826.273,94 RON. Criteriile de atribuire sunt prețul (40%) și calitatea (60%), care include experiența experților cheie (Reprezentantul Supervizorului, Diriginți de șantier specializați în restaurare Arhitectură, consolidare/restaurare structuri istorice, instalații electrice și instalații sanitare/termoventilații), abordarea propusă pentru implementarea contractului și gradul de adecvare al corelației dintre resurse și rezultate. Se solicită ca ofertantul să demonstreze experiență în ultimii 3 ani (36 de luni) în servicii de complexitate similară, în cadrul a maximum 2 contracte, cu o valoare cumulată de minim 800.000 RON, pentru lucrări cel puțin din categoria de importanță C, din care cel puțin 1 contract să fi vizat construcții civile de categoria B (sau A) și/sau lucrări la monumente istorice din grupa B.
About the bid
- Contact name
- Mihaela Grosu
- Contact phone
- +40 234581849
- Contact email
- mihaela.grosu@primariabacau.ro
- Address
- Strada: Pictor Theodor Aman, nr. 94C, 600164 Bacau
Obiectul prezentei achizitii îl reprezintă achizitionarea serviciilor de supervizare a lucrărilor din cadrul proiectului „Modernizare și reabilitare Colegiul Național Ferdinand I Bacău” - Cod SMIS 356164. În aplicarea dispozițiilor art. 160 alin. (2) din Legea 98/2016, coroborat cu art. 103 alin. (2) din HG 395/2016, autoritatea contractantă stabilește următoarele termene cu privire la solicitările de clarificări: a) termenul limită de primire a solicitărilor de clarificări: 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor; b) termenul în care autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și concret la toate solicitările de clarificări: în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Custom Assessment Criteria
Start a free trial to ask your own questions about the tender and get AI-generated answers.
Award Criteria
Description
Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
Evaluation Method
Punctajul se acorda astfel:
a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat;
b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional.Description
Experiența constând în implicarea în proiecte/contracte a persoanei propuse. Se punctează experiența în proiecte/contracte în care lucrările s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă (contracte care au presupus administrarea notificărilor contractuale, variațiilor, revendicărilor/claim-urilor, termenelor contractuale, relației cu Inginerul/Supervizorul). Numarul maxim de proiecte/contracte care vor fi luate in calcul pentru punctare este de maxim 4. Orice depasire a nr. maxim (4) de contracte nu va fi punctata. Punctajul pentru proiect / contract in care lucrarile s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală poate fi de minim 3 si maxim 12 puncte. Documentele suplimentare fata de cerinta minima care atesta cerinta de punctare suplimentara pot fi (fara a fi limitative): contractul de lucrari, extrase documente implementare contract, orice document care atesta derularea in conditiile contractuale de tip FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă.
Evaluation Method
- pentru experiența constând în implicarea în 1 proiect/contract a persoanei propuse se acordă 0 puncte;
- pentru experiența constând în implicarea în 2 proiecte/contracte a persoanei propuse se acordă 2 puncte;
- pentru experiența constând în implicarea în 3 proiecte/contracte a persoanei propuse se acordă 3 puncte;
- pentru experiența constând în implicarea în 4 proiecte/contracte a persoanei propuse se acordă 4 puncte.
- pentru experiența constând în implicarea în proiect / contract in care lucrarile s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă (contracte care au presupus administrarea notificărilor contractuale, variațiilor, revendicărilor/claim-urilor, termenelor contractuale, relației cu Inginerul/Supervizorului) se acorda câte 3 puncte / proiect.
Description
Experiența constând în implicarea în proiecte/contracte a persoanei propuse. Se punctează experiența în proiecte/contracte în care lucrările s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă (contracte care au presupus administrarea notificărilor contractuale, variațiilor, revendicărilor/claim-urilor, termenelor contractuale, relației cu Inginerul/Supervizorul). Numarul maxim de proiecte/contracte care vor fi luate in calcul pentru punctare este de maxim 3. Orice depasire a nr. maxim (3) de contracte nu va fi punctata. Punctajul pentru proiect / contract in care lucrarile s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală poate fi de minim 2 si maxim 6 puncte. Documentele suplimentare fata de cerinta minima care atesta cerinta de punctare suplimentara pot fi (fara a fi limitative): contractul de lucrari, extrase documente implementare contract, orice document care atesta derularea in conditiile contractuale de tip FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă.
Evaluation Method
- pentru experiența constând în implicarea în 1 proiect/contract a persoanei propuse nu se acordă puncte;
- pentru experiența constând în implicarea în 2 proiecte/contracte a persoanei propuse se acordă 2 puncte;
- pentru experiența constând în implicarea în 3 proiecte/contracte a persoanei propuse se acordă 3 puncte;
- pentru experiența constând în implicarea în proiect / contract in care lucrarile s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă (contracte care au presupus administrarea notificărilor contractuale, variațiilor, revendicărilor/claim-urilor, termenelor contractuale, relației cu Inginerul/Supervizorului) se acordă câte 2 puncte / proiect.
Description
Experiența constând în implicarea în proiecte/contracte a persoanei propuse. Se punctează experiența în proiecte/contracte în care lucrările s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă (contracte care au presupus administrarea notificărilor contractuale, variațiilor, revendicărilor/claim-urilor, termenelor contractuale, relației cu Inginerul/Supervizorul). Numarul maxim de proiecte/contracte luate in calcul pentru punctare este de maxim 3. Orice depasire a nr. maxim (3) de contracte nu va fi punctata. Punctajul pentru proiect / contract in care lucrarile s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală poate fi de minim 2 si maxim 6 puncte. Documentele suplimentare fata de cerinta minima care atesta cerinta de punctare suplimentara pot fi ( fara a fi limitative): contractul de lucrari, extrase documente implementare contract, orice document care atesta derularea in conditiile contractuale de tip FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă.

În cadrul acestui factor de evaluare se evaluează experiența specifică demonstrată prin numărul de proiecte/contracte un obiectiv de investiții în care expertul a îndeplinit acelasi tip de activitate ca cea pe care urmează sa o indeplinească în viitorul contract. Se punctează experiența în proiecte/contracte în care lucrările s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă (contracte care au presupus administrarea notificărilor contractuale, variațiilor, revendicărilor/claim-urilor, termenelor contractuale, relației cu Inginerul/Supervizorul). Numarul maxim de proiecte/contracte luate in calcul pentru punctare este de maxim 3. Orice depasire a nr. maxim (3) de contracte nu va fi punctata. Punctajul pentru proiect / contract in care lucrarile s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală poate fi de minim 2 si maxim 6 puncte. Documentele suplimentare fata de cerinta minima care atesta cerinta de punctare suplimentara pot fi ( fara a fi limitative): contractul de lucrari, extrase documente implementare contract, orice document care atesta derularea in conditiile contractuale de tip FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă.
Evaluation Method
- pentru experiența constând în implicarea în 1 proiect/contract a persoanei propuse nu se acordă puncte;
- pentru experiența constând în implicarea în 2 proiecte/contracte a persoanei propuse se acordă 2 puncte;
- pentru experiența constând în implicarea în 3 proiecte/contracte a persoanei propuse se acordă 3 puncte;
- pentru experiența constând în implicarea în proiect / contract in care lucrarile s-au derulat conform condițiilor contractuale FIDIC / HG nr. 1/2018 sau altor mecanisme contractuale echivalente de administrare contractuală complexă (contracte care au presupus administrarea notificărilor contractuale, variațiilor, revendicărilor/claim-urilor, termenelor contractuale, relației cu Inginerul/Supervizorului) se acordă câte 2 puncte / proiect.
Description
Abordarea propusă se bazează pe metodologii, metode şi/sau instrumente testate/recunoscute şi care demonstrează o bună înţelegere a contextului, respectiv a particularităţii sarcinilor stabilite în caietul de sarcini, în corelaţie cu aspectele-cheie, precum şi cu riscurile şi ipotezele identificate.
Evaluation Method
- calificativ foarte bine - Abordarea propusă se bazează în mare măsură pe o serie de metodologii, metode şi/sau instrumente testate/ recunoscute şi care demonstrează o foarte bună înţelegere a contextului, respectiv a particularităţii sarcinilor stabilite în caietul de sarcini, în corelaţie cu aspectele-cheie, precum şi cu riscurile şi ipotezele identificate - se acorda 14 puncte.
- calificativ bine - Abordarea propusă se bazează parţial pe metodologii, metode şi/sau instrumente testate, recunoscute şi care demonstrează înţelegerea contextului, respectiv a particularităţii sarcinilor stabilite în caietul de sarcini, în corelaţie cu aspectele-cheie, precum şi cu riscurile şi ipotezele identificate.- se acorda 9 puncte.
- calificativ acceptabil - Abordarea propusă nu are la bază metodologii, metode şi/sau instrumente testate, recunoscute şi arată o înţelegere limitată a contextului, respectiv a particularităţii sarcinilor stabilite în caietul de sarcini. - se acorda 4 puncte.
Description
Se evaluează gradul de corelare dintre datele de intrare (resurse utilizate: personal, echipamente, materiale, timp alocat) și rezultatele finale și intermediare.
Evaluation Method
- calificativ foarte bine - Datele de intrare (resurse utilizate: personal, echipamente, materiale, timp alocat) utilizate în derularea activităților și caracteristicile/descrierile acestora sunt pe deplin corelate (aliniate în totalitate) cu modalitatea efectivă de realizare a activităților, respectiv caracteristicile datelor de intrare sunt sincronizate și demonstrează obținerea rezultatelor la nivelul de calitate descris în Propunerea Tehnică - se acorda 10 puncte.
- calificativ bine - Datele de intrare (resurse utilizate: personal, echipamente, materiale, timp alocat) utilizate în derularea activităților și caracteristicile/descrierile acestora sunt parțial corelate cu modalitatea efectivă de realizare a activităților și cu caracteristicile rezultatelor asociate acestora, respectiv caracteristicile datelor de intrare nu permit obținerea rezultatelor la nivelul de calitate descris în Propunerea Tehnică - se acorda 6 puncte.
- calificativ acceptabil - Datele de intrare (resurse utilizate: personal, echipamente, materiale, timp alocat) utilizate în derularea activităților și caracteristicile/descrierile acestora sunt corelate în mod limitat cu modalitatea efectivă de realizare a activităților și cu caracteristicile rezultatelor asociate acestora, respectiv caracteristicile datelor de intrare nu permit obținerea rezultatelor la nivelul de calitate descris în Propunerea Tehnică - se acorda 2 puncte.
Qualification requirements
Description
Ofertantul trebuie să facă dovada că a dus la bun sfârșit în ultimii 3 ani (36 de luni) servicii de complexitate similară cu cele care fac obiectul contractului ce urmează să fie atribuit, in cadrul unuia sau maxim 2 contracte, in valoare cumulata de minim 800.000 lei. Ultimii 3 ani se raporteaza la termenul limita de depunere a ofertelor cu aplicarea corespunzatoare a Instructiunii ANAP nr. 2/2017. Prin servicii duse la bun sfârșit se înțelege: servicii recepționate parțial, cu condiția ca acestea să fi putut fi utilizate de Beneficiar ca rezultat independent; servicii recepționate la sfârșitul prestării; sfârşitul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor. Prin servicii de complexitate similara se inteleg servicii de supervizare / dirigenție de șantier / consultanță prin diriginti de santier pentru lucrari cel puțin din categoria de importanta C conform REGULAMENT din 21 noiembrie 1997 privind stabilirea categoriei de importanţa a construcţiilor, din care cel puțin 1 contract / proiect sa fi avut ca obiect servicii prestate pentru lucrări de constructie/modernizare/reabilitare /reparații capitale aferente unor constructii civile cel puțin din categoria de importanta B (se accepta si categoria A) conform REGULAMENT din 21 noiembrie 1997 privind stabilirea categoriei de importanţa a construcţiilor și/sau lucrari de consolidare/ extindere/ modernizare/ reabilitare/ reparatii capitale aferente unei cladiri monument istoric, cuprinse cel puțin în grupa B conform prevederilor Art. 8, alin (1) din Legea nr. 422/2001. In sensul prezentelor cerințe, prin ”supervizare/consultanță/dirigenție de șantier” se înțelege activitatea desfășurată în cadrul unei firme/echipe de consultanță/de supervizare/de dirigenție de șantier angajată de către Beneficiar/Investitor, prin care a fost asigurată supravegherea/verificarea lucrărilor executate sau a activităților îndeplinite de către Antreprenor, în ceea ce privește certificarea valorii lucrărilor executate și certificarea conformității calitative și cantitative a acestora cu contractul, documentația de execuție și reglementărilor tehnice și legislative în vigoare.
Documentation Requirement
Ofertantul va prezenta certificate/ documente/ recomandari/ procese verbale de receptie partiale/ finale prin care se confirma prestarea serviciilor similare si din continutul carora sa rezulte cel putin informatii referitoare la: beneficiarul contractului, natura serviciilor prestate si tipul lor, perioada în care au fost prestate serviciile similare, valoarea serviciilor similare, categoria de importanta a cladirii , modul de îndeplinire a obligatiilor contractuale, alte informatii relevante pentru analiza modului de îndeplinire a cerintei de calificare. Pâna la termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanti vor prezenta D.U.A.E. atasat documentatiei de atribuire, conform art. 193 alin. (1) din Legea 98/2016, completat în mod corespunzator de fiecare entitate participanta în parte (dupa caz, ofertant, ofertant asociat, tert sustinator), în scopul de a face dovada preliminara a îndeplinirii cerintelor mentionate anterior. Înainte de atribuirea contractului de achizitie publică, autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele justificative prin care confirma îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu cerintele stabilite prin DUAE si prin documentatia de atribuire. Serviciile indicate în scopul dovedirii experientei similare trebuie sa reprezinte servicii efectiv prestate în perioada mentionata, sens în care se vor prezenta dovezi corespunzatoare privind efectuarea acestora (documente din cadrul carora sa rezulte natura, complexitatea si volumul acestora), dupa caz, autoritatea contractanta, prin comisia de evaluare nominalizandu-si dreptul de a solicita referinte oficiale cu privire la respectivele servicii de la beneficiar si/sau autoritatile competente. Pentru calculul pretului contractelor exprimat în euro sau în alte monede se va folosi cursul stabilit de catre parti în respectivele contracte (daca este cazul) sau, în absenta acestuia, cursul mediu comunicat de catre Banca Nationala a României pentru anii în care au fost derulate contractele în cauza.
Description
Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent în codul CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC, iar ofertantul/subcontractantii nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii sale, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului , conform LEGE nr. 265 din 22 iulie 2022.
Documentation Requirement
Se vor prezenta documente care dovedesc forma de înregistrare a operatorului economic/subcontractanti , respectiv Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului în raza caruia este situat sediul ofertantului/subcontr. din care sa rezulte cel putin informatiile legate de: structura actionarilor si a reprezentantilor legali, obiectul de activitate, modul de organizare si functionare al operatorului economic, împrejurarea daca societatea se afla în stare de dizolvare, lichidare sau insolventa. Certificatul constatator trebuie sa contina date actuale/ reale la momentul prezentarii. Pâna la termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanti vor prezenta D.U.A.E. atasat documentatiei de atribuire, conform art. 193 alin. (1) din Legea 98/2016, completat în mod corespunzator de fiecare entitate participanta în parte (dupa caz, ofertant, ofertant asociat, subcontractant declarat), în scopul de a face dovada preliminara a îndeplinirii cerintelor mentionate anterior. Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele justificative prin care confirma îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu cerintele stabilite prin DUAE si prin documentatia de atribuire.
Description
Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent în codul CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC, iar ofertantul trebuie sa fie autorizat sa desfasoare activitatile aferente contractului, conform LEGE nr. 265 din 22 iulie 2022. În cazul persoanelor fizice autorizate se va prezenta autorizatia de functionare sau alte documente echivalente din care sa rezulte competenta acestora de a realiza activitatile care fac obiectul prezentului contractului. Operatorii economici nerezidenti (straini): vor prezenta documente echivalente care dovedesc o forma de înregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa rezulte ca operatorul economic este adecvat constituit, ca nu se afla în niciuna din situatiile de anulare a constituirii si ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul prezentului contractului în corelare cu cerintele mai sus mentionate si reglementarile aplicabile în tara de origine/tara în care operatorul economic este stabilit.
Documentation Requirement
Pâna la termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanti vor prezenta D.U.A.E. atasat documentatiei de atribuire, conform art. 193 alin. (1) din Legea 98/2016, completat în mod corespunzator de fiecare entitate participanta în parte (dupa caz, ofertant, ofertant asociat, subcontractant declarat), în scopul de a face dovada preliminara a îndeplinirii cerintelor mentionate anterior. Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele justificative prin care confirma îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu cerintele stabilite prin DUAE si prin documentatia de atribuire.
Previous Contract Winners
Start a free trial to see who has won similar tenders for this buyer.
See the full notice
- Contracting authority
- MUNICIPIUL BACAU
- Title
- Servicii de supervizare Lucrări pentru obiectivul de investiții: „Modernizare și reabilitare Colegiul Național Ferdinand I Bacău” - Cod SMIS 356164
- Type
- Main code
- Supplemental codes
- Location
- Bacău
- Estimated value
- RON 826,273.00
- Duration
- 116 months
No supplemental codes from buyer…